COMUNICAT FRJUDO cu privire la procesul dintre federaţie şi fostul Secretar General Alexandru Bălgrădean

Informarea domnului avocat Victor Bălăşoiu referitoare la procesul FRJudo cu numitul Alexandru Bălgrădean
“În dosarul cu numărul 188/300/2018*, Curtea de Apel București a decis ieri 08.10.2024 să îi dea câștig de cauză fostului Secretar General Bălgrădean Alexandru şi să oblige al F.R.J. să îi achite suma de 40.000 euro, cu penalități, deși prima instanță Judecătoria Sector 2 București şi inițial Curtea de Apel București, i-au respins pretențiile. Față de această decizie netemeinică şi nelegală, după ce vom vedea raționamentele avute în vedere de instanță şi de ce la favorizat pe acesta, vom formula o cale extraordinară de atac.
Reamintim, că este vorba de o sumă pe care Bălgrădean Alexandru în anul 2015 a împrumutat-o federației însă despre care susține că nu i-ar mai fi fost restituită. În acea perioadă la conducerea F.R.J. președinte era domnul SAPTA DORU şi dansul deținea calitate de Secretat General şi era ordonatorul de credite conform statutului. Deși bani i-au fost restituiți în numerar în luna mai 2015 *(ocazia cu care au fost întocmite şi înregistrate toate documentele contabile prevăzute de lege) însă în 2018, când fostul Secretat General Bălgrădean a solicitat să îi fie restituit împrumutul în faţa instanței, federația nu a mai putut prezentata instanței chitanța de restituire a împrumutului deoarece, dispăruse. Instanța de judecată a vrut extrem de simplist să vadă, doar că lipsește chitanța şi în mod abuziv a omis să vadă, orice alt document contabil întocmit la acea dată *(note de constate contabile, registrele jurnal, fişele de cont client Bălgrădean, bilanț, balanța etc) toate întocmite în 2015, necontestate de nimeni, nedeclarate în fals, şi mai amintim că în anul 2015 *(noiembrie) raportul de Constatare a Corpului de Control al Ministerului Tineretului Sportului a descoperit foarte multe neregulii de care a fost răspunzător exclusiv Secretat General Bălgrădean, printre care nenumărate premieri personale şi ale personalului administrativ, bani luați ca avans şi nerestituiți, nerespectarea tuturor obligațiilor care îi reveneau ca Secretat General al F.R.J şi multe altele.
Vom face toate demersurile legale pe care le avem la dispoziție pentru a demonstra, adevărul şi abuzul instanței de recurs.”
Av. Victor Balasoiu
Poziţia oficială a FRJudo cu privire la cronologia evenimentelor
Pentru o informare corectă şi evitarea lansării în spaţiul public a unor afirmaţii false de către anumite grupuri de interese care nu doresc decât să arunce vina către persoane care nu au fost implicate în niciun fel în acest împrumut şi proces, ne vedem nevoiţi să facem următoarele precizări IMPORTANTE:
- În anul 2015, momentul la care s-a încheiat contractul de împrumut, la conducerea federaţiei se aflau dl. Sapta Doru Ioan în calitate de Preşedinte, dl. Bălgrădean Ion Alexandru în calitate de Secretar General, ordonator de credite şi cel care trebuia să supravegheze bună desfăşurare a activităţii administrativ-financiară a federaţiei, alături de Contabil Şef dna. Grozavu Daniela.
- Astfel la începutul anului 2015, împrumuta instituţia de a cărei administrare trebuia să se ocupe cu suma de 50000 euro prin contractul 88/29.01.2015. – a se vedea ataşamentul de mai jos
- Din această sumă, 40000 euro i-au fost restituiţi de către Contabil Şef dna. Grozavu Daniela, în numerar la încheierea competiţiei European Open de la Cluj în data de 08.05.2015, conform înregistrării din registrul de casă în valută, registru pe care îl ataşăm mai jos. Diferenţa de 10000 euro i-au fost restituiri prin bancă.
- La data de 09.10.2015, Secretarul General Bălgrădean Alexandru îşi înainta demisia din funcţia ocupată, fără să facă referire în vreun moment cum că FRJudo îi datorează vreo sumă de bani şi astfel contractul de munca era închis fără pretenţii financiare ale părţilor. De menţionat că la momentul demisiei, în funcţia de Preşedinte încă se afla domnul Sapta Doru iar Contabil Şef era doamna Grozavu Daniela, cea care ar fi putut foarte bine să clarifice situaţia în cazul în care existau pretenţii financiare ale proaspătului demisionar.
- Urmează la scurt timp demisiile Preşedintelui Sapta Doru şi ale Contabilei Şef Grozavu Daniela. Astfel, ca Preşedinte interimar este numit dl. Marinescu Florentin, Secretar General interimar dl. Savu Gheorghe, contabil dna. Oprea Cristina, proaspăt revenită din concediu maternitate, Vicepreşedinte Executiv dl. Teseleanu George şi consultant juridic este adus dl. Florea Octavian. De menţionat că domnii Marinescu Florentin şi George Teseleanu ocupau funcţii de Vicepreşedinţi încă din mandatul dlui Sapta Doru, perioada în care Secretar General era dl. Bălgrădean Alexandru. În acea perioadă, sediul FRJudo se mută din Bd. Nicolae Caramfil în clădirea Ministerului Tineretului şi Sportului din str. Vasile Conta nr. 16.
- În data de 23.11.2015, la Braşov se organizează Adunarea Generală şi este ales în funcţia de Preşedinte dl. Lascău Florin-Daniel, care va rămâne în funcţie până în luna februarie a anului 2017.
- În data de 17.12.2015, dl Bălgrădean Alexandru trimite prin poştă o scrisoare în care solicită FRJudo să îi fie restituita suma de 40000 euro, suma care la momentul desfacerii contractului de muncă nu a fost solicitată şi nici amintită.
- Datoriile la acel moment, pe mandatul domnilor Sapta Doru şi Bălgrădean Alexandru, se ridicau la valori de sute de mii de euro către furnizori şi terţi dar şi către Uniunea Europeană de Judo, cheltuieli care conform statutului trebuiau să fie urmărite şi duse la îndeplinire de ordonatorul de credite, în speţă dl. Secretar General Bălgrădean Alexandru, cel care, trebuia inclusiv să urmărească închiderea contractului de împrumut în termen de 90 de zile. De asemenea Contabilul Şef Grozavu Daniela avea obligaţia ca împrumutul să fie restituit total prin bancă, dovadă că dispariţia chitanţei in format fizic a dus la acest proces civil.
- Dl. Bălgrădean Alexandru revine cu aceeaşi solicitare în anul 2016, când deja dl. Lascău Florin Daniel ocupa funcţia de Preşedinte, care motivând lipsa fondurilor, refuză să dea curs acestei solicitări. Important este că niciun membru al Comitetului Director, nici măcar Vicepreşedintele Executiv Teseleanu George sau Vicepreşedintele Marinescu Florentin, fost Preşedinte interimar şi revenit pe funcţia de Vicepreşedinte, nu au solicitat clarificarea situaţiei sau restituirea sumei solicitate.
- În februarie 2017, are loc Adunarea Generală de Alegeri şi este ales un nou Comitet Director şi un nou Preşedinte. Astfel dl. Guşă Cozmin preia funcţia de Preşedinte alături de o conducere nouă din care nu mai făcea parte nimeni din vechea conducere pe mandatul căreia au avut loc evenimentele prezentate mai sus. Este momentul în care dl Bălgrădean Alexandru, în aprilie 2017, intentează proces FRJudo şi astfel nouă conducere este pusă în situaţia să restituie şi să lupte împotriva unor datorii care nu îi aparţineau şi de care de fapt era şi este acuzată şi în prezent. Menţionăm aici ca din momentul preluării mandatului de Preşedinte de către dl. Guşă Cozmin datoriile provenite de la vechile conduceri au fost achitate în integralitate, au existat şi procese pierdute dar acestea au avut ca temei principal PRESCRIEREA (termenele fiind expirate încă din anii 2015-2016).





















