Anunț privind înscrierea echipelor și transmiterea siglelor cluburilor

Federația Română de Judo informează cluburile sportive participante la competițiile naționale de judo pe echipe că, în vederea unei organizări eficiente și a introducerii corecte a datelor în nou sistem de management competițional, versiunea de test, este necesară transmiterea loturilor nominale prin intermediul formularului standard de înscriere.
Formularul Excel, disponibil pentru descărcare în cadrul prezentului anunț, se completează separat pentru fiecare echipă înscrisă și trebuie să conțină denumirea oficială a clubului, datele de contact, antrenorul responsabil, categoriile de greutate și sportivii nominalizați, inclusiv eventualele rezerve.
Transmiterea logo-urilor cluburilor sportive
Pentru îmbunătățirea prezentării grafice a competițiilor și pentru afișarea identității vizuale a cluburilor în sistem, inclusiv pe tabelele electronice de concurs, solicităm cluburilor care dețin o siglă oficială să transmită o data cu inscrierea și fișierul digital al acesteia.
Cerințe tehnice recomandate pentru logo:
- Format: PNG (.png);
- Fundal: transparent;
- Rezoluție minimă recomandată: 512 × 512 pixeli;
- Rezoluție ideală: 1024 × 1024 pixeli sau mai mare;
- Imagine clară, fără deformări, păstrând proporțiile originale ale siglei.
*În cazul siglelor dreptunghiulare, acestea pot fi încadrate într-o imagine pătrată cu fundal transparent, fără modificarea proporțiilor.
Transmiterea logo-ului este opțională pentru cluburile care nu dețin încă o variantă digitală corespunzătoare.
Modalitatea de transmitere
Cluburile sunt rugate să transmită formularul Excel completat și, după caz, logo-ul PNG ca fișier separat atașat aceluiași email.
Vă rugăm să păstrați structura formularului Excel, pentru a facilita centralizarea datelor și pregătirea documentelor de concurs.
Federația Română de Judo mulțumește cluburilor pentru colaborare și pentru sprijinul acordat modernizării modului de organizare și prezentare a competițiilor de judo din România.
Related Posts
- România, două medalii la Cupa Europeană de Judo Seniori de la Malaga 2026: aur pentru Luciana Catana și argint pentru Roxana Visa
- IN DIRECT Campionatul National Echipe si Ne Waza U18, Mc Ciuc 2026
- Campionatul Balcanic U12 – Sarajevo 2026: meciuri de calificare la -24 kg și +60 kg masculin, respectiv -22 kg și +57 kg feminin
- Calendarul Competițional FRJudo 2026 – Varianta 5, disponibilă oficial



















