Cozmin Gușă: Nu dau notă de trecere nici sportivilor și nici antrenorilor, după Mondialele de la Doha!

Autor:
Publicat: 17 May 2023, 18:05
email print

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că este dezamăgit total de prestaţia sportivilor români la Campionatele Mondiale de la Doha, criticând atât prestaţia acestora, cât şi a antrenorilor, responsabili de pregătirea de dinaintea competiţiei.

Vicepreşedintele FRJ, Florin Bercean, va face în perioada următoare o analiză a prestaţiei sportivilor români, pentru ca ulterior să vină şi cu soluţii.

“Sunt foarte dezamăgit de evoluţia sportivilor în competiţia individuală şi în acelaşi timp de felul în care au fost asistaţi din punct de vedere tehnico-tactic în perioada de pregătire, care, după cum se vede, a fost total deficitară. Şi vorbesc atât despre lotul masculin, cât şi despre lotul feminin. Nu există explicaţii ca plecând din postura să te baţi la medalii, ca în cazul Florentinei Ivănescu şi a lui Alexandru Creţ, tu să pierzi în primul tur şi în faţa unor sportivi mult mai slab clasaţi decât tine în clasamentul mondial. Asta nu este admisibil pentru nişte sportivi de performanţă. Sunt dezamăgit la modul personal, m-am ocupat mult să aibă tot ceea ce au nevoie, pentru că ăsta este rolul preşedintelui federaţiei. Şi tocmai de aia astăzi, la directoratul Federaţiei Române de Judo l-am însărcinat pe vicepreşedintele Florin Bercean să demareze o analiză amănunţită, cu rapoarte asupra pregătirii loturilor, apoi să propună nişte măsuri, pentru că aceste rezultate atât de proaste nu vin dacă nu există nişte cauze concrete. Să depisteze cauzele concrete, să le elimine pentru ca la următoarea competiţie mare de obiectiv, la Europenele din Franţa din toamnă, să reuşească să recupereze acest handicap. Nu dau o notă de trecere niciunui sportiv din lotul olimpic şi nici antrenorilor care pregătesc loturile de băieţi şi de fete”, a declarat Guşă, pentru AGERPRES.

El a afirmat că dacă ar lua în calcul strict rezultatele de la aceste Mondiale, sportivii nici nu ar mai trebui să se prezinte la Jocurile Olimpice: “Dacă luăm pe hârtie aceste rezultate, ne indică să nu mai facem nici măcar deplasarea la Paris. Numai că aceiaşi sportivi care s-au comportat lamentabil la Campionatele Mondiale sunt spre exemplu Florentina Ivănescu, cea care a avut locul 5 la Mondialele de anul trecut din Uzbekistan, fiind la limită să ia bronzul, sau Alex Creţ, care la Grand Slam-ul din Turcia, de acum trei săptămâni, a bătut adversari mai bine clasaţi decât el şi a luat argintul, la un pas să ia aurul. Iar un Grand Slam este de nivelul unui campionat mondial. Deci este limpede că aici este vorba despre o problemă de pregătire şi de mobilizare, nu de valoare a lotului. Şansele de a lua medalie la Olimpiadă, Europene sau viitoarele Mondiale sunt intacte în condiţiile în care ei vor aborda altfel competiţiile şi antrenorii se vor responsabiliza. Şi o să mă întrebaţi ce e cu antrenorii. Întotdeauna un sport este caracterizat de valoarea sportivilor şi de valoarea antrenorilor. În judo, poate mai mult decât în alte sporturi, pentru că aici vorbim despre cuplul judoka – antrenor, care duc împreună bătălia la tatami”.

Cozmin Guşă a precizat că nu regretă despărţirea de antrenorul japonez Kohei Oishi, pentru că federaţia nu îşi mai permitea să-i plătească salariul foarte mare.

“Nu regret plecarea antrenorului japonez pentru că nu mai aveam bani să-l plătesc. Sunt atât de mari salariile la care s-a ajuns pentru antrenorii internaţionali astăzi încât în condiţiile în care avem un ministru care a tăiat bugetul judoului cu 40%, avem un mediu privat descurajat să ajute sportul, eu nu mai eram în stare decât cu foarte mari eforturi să achit asemenea salarii. Salariile unor antrenori de excelenţă pe care îi aduci din exterior au ajuns la nivelul celor din fotbal. Vorbim de zeci de mii de euro pe lună pentru un antrenor foarte bun. Şi nu ajunge un antrenor, trebuie un colectiv pe care să îl imporţi, şi atunci nota de plată trece de 50.000 de euro pe lună, dacă vorbim şi de antrenori secunzi şi preparator fizici, plus cazare, masă şi alte lucruri. Adică jumătate de milion pe care judoul, astăzi, şi România nu poate să îl suporte”, a afirmat Guşă.

Preşedintele FRJ a precizat că sportivii şi antrenorii nu au nicio scuză pentru prestaţia de la Mondiale, unde nu au existat “şicane” ale preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, cu care este în conflict personal.

“Aştept raportul lui Bercean, el coordonează activitatea sportivă şi tot el o să ne propună nişte măsuri. Nu există scuze aici. Nici că Eduard Novak a tăiat bugetul federaţiei, pentru că nu au simţit asta, am compensat din venituri private pregătirea şi a fost în calendar. Eu, ca preşedinte, am făcut toate eforturile să fie în calendarul cerut de antrenorii loturilor. Nu sunt o scuză nici şicanele lui Marius Vizer (n.r.- preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo) dintr-o ambiţie prostească, în urma neînţelegerilor cu mine. Le mai face din când în când, dar nu a fost cazul la acest campionat mondial. Deci, nici antrenorii, nici judoka nu au niciun fel de scuză. De altfel, ca să se vadă cât de inadecvat este acest domn Novak la conducerea sportului românesc, pot să vă spun că el a fost invitatul lui Vizer la Campionatele Mondialele de la Doha, dar nu a stat de vorbă cu niciun tehnician sau sportiv român dintre cei prezenţi acolo şi au fost destui. Asta ca să înţelegeţi raportarea ministrului Sportului la sportul românesc”, a completat Guşă.

“Problemele Vizer – Guşă nu sunt legate de judo, ele sunt legate de nişte neînţelegeri personale, după 25 de ani de prietenie. Aşa că el nu ar avea de ce să se lase influenţat de acest lucru atunci când judecă judoul românesc. Eu nu o fac şi nu a avut nicio problemă din partea mea ca preşedinte de federaţie naţională, iar el ca preşedinte al federaţiei internaţionale. Eu şi federaţia, în schimb, suportăm şicanele lui, care au devenit destul de frecvente, dar despre care nu a venit încă vremea să vorbesc. Sper ca înţelepciunea caracteristică vârstei, pentru că este mai mare decât mine cu 13 ani, să îl ajute şi să nu amestece treburile personale cu treburile din judo, să redevină omul pe care l-am cunoscut eu atunci când ne-am împrietenit şi am avut o prietenie foarte trainică şi apropiată”, a adăugat Cozmin Guşă.

Oficialul FRJ consideră că singurul lucru oarecum pozitiv de la competiţia mondială este locul 7 obţinut pe echipe.

“Singurul lucru pe care îl pot remarca, oarecum pozitiv, este locul 7 din întrecerea pe echipe, care este o clasare foarte bună, de prestigiu, nemeritată însă pentru forma şi valoarea pe care o arată în acest moment componenţii lotului olimpic. Putea să fie chiar mai bine, dacă se prezentau corespunzător, nu în sfertul de finală cu Franţa, pentru că era complicat, nu aveam nicio şansă să câştigăm în faţa campionilor olimpici, dar în recalificări, care ar fi putut să-i ducă cel puţin pe locul cinci, într-o finală de bronz cu Olanda. Ar fi trebuit să învingă Marocul, chiar dacă am avut ghinionul să fie descalificată categoria +90 şi am pornit de la un handicap de 0-1. Totuşi, valoarea noastră este peste cea a Marocului”, a adăugat Guşă.

Sportivii români au avut evoluţii modeste la Campionatele Mondiale de la Doha, cele mai bune rezultate fiind obţinute în proba de echipe mixte, unde România a ajuns în sferturi, fiind ulterior întrecută de Maroc în recalificări (locul 7), şi de Lucian Borş-Dumitrescu, care a atins optimile la cat. 66 kg.

România a participat la Campionatele Mondiale de judo de la Doha cu 9 sportivi: Florentin Ivănescu (cat. 63 kg), Serafima Moscalu (cat. 70 kg) – la feminin, Lucian Borş-Dumitrescu (cat. 66 kg), Adrian Şulcă (cat. 73 kg), Alexandru Raicu (cat. 73 kg), Alex Creţ (cat. 90 kg), Asley Gonzalez (cat. 100 kg), Mircea Croitoru (cat. +100 kg), Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg) – la masculin.

La competiţie au concurat 657 de sportivi din 99 de ţări, 314 la feminin şi 343 de masculin.

România nu a mai cucerit o medalie la Mondialele de judo din 2015, când Andreea Chiţu (cat. 52 kg) şi Corina Căprioriu (cat. 57 kg) câştigau argintul.

AGERPRES (A, AS-editor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Distribuie articolul:
facebook twitter linkedin whatsapp