Deciziile ultimului Comitet Director al FRJudo din anul 2023!

Autor:
Publicat: 19 December 2023, 10:12
email print

În weekendul recent încheiat, în Poiana Braşov a avut loc ultima întâlnire a membrilor Comitetului Director din anul 2023. Aceasta a fost una de analiză şi luarea unor decizii importante pentru viitorul federaţiei.

Prima decizie luată a fost cea legată de participarea sportivilor noştri la competiţiile internaţionale şi stagiile de pregătire din prima parte a anului, cu obiective clar stabilite şi care, pentru componenţii Loturilor Olimpice, să ducă la calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

O a doua decizie majoră este aceea de înfiinţare la Bucureşti a unui nou Lot Naţional feminin, în paralel cu cel de la Cluj-Napoca, sub conducerea tehnică a antrenorilor Pintrijel Cristian şi Maria Marian. Din cadrul acestui lot vor face parte şi proaspătă medaliata cu bronz la europenele de U23, Zuaznabar-Torres Amanda dar şi campioana balcanică de tineret, Jamez Romero Yudelsis.

În vederea unei mai bune coordonări şi o intensificare a pregătirii, s-a decis mutarea lotului de tineret de la Oradea la Piteşti, avându-se în vedere că centrul piteştean a fost unul din cele mai performante în ultimii ani, printre care amintim un campion mondial de cadeţi şi numeroase alte medalii la campionatele mondiale, europene şi FOTE, numeroşi sportivi fiind promovaţi apoi la loturile de seniori ale României.

Pe această cale, Comitetul Director al Federaţiei Romane de Judo mulţumeşte tuturor membrilor afiliaţi pentru participarea în 2023 la acţiunile FRJudo şi urează întregii familii a judoului românesc La Mulţi Ani şi un an 2024 plin de reuşite sportive!

Distribuie articolul:
facebook twitter linkedin whatsapp