European Judo Open Bucureşti: Monica Ungureanu, cea mai bine cotata judoka la -48 kg

Openul European de judo de la Bucureşti din acest week-end (3-4 iunie la Sala Polivalentă) va fi un nou test pentru Monica Ungureanu, medaliata cu bronz de anul acesta de la Campionatele europene de la Varşovia la categoria 48 kg.
Pentru Ungureanu, lupta în ţară este un stimul.
“Lupta în faţa propriului public este un factor pozitiv. Având o susţinere atât de intensă din partea publicului, nu ai cum să nu dai tot ce este mai bun pe tatami. Faptul că publicul este un stimul l-am simţit și în anii precedenţi la acestă competitie importantă desfășurată în România.” – Monica Ungureanu.
Marea absentă din delegaţia Românei la această competiţie va fi dubla vice-campioană mondială Andreea Chiţu. Reîntoarsă pe tatami în aprilie, după accidentarea suferită la J.O. de la Rio, Andreea a suferit o nouă accidentare gravă în timpul stagiului de pregătire din Antalia din urmă cu 3 săptămâni.
“ Din păcate anul 2017 este compromis pentru mine. La pregătirea din Antalia am suferit din nou o rupere de ligament, de data asta la genunchiul drept. În luna iunie mă voi opera dar şi mai importantă va fi recuperarea. Chiar dacă nu voi fi pe tatami, îi voi susţine pe sportivii români din tribună.” – Andreea Chiţu.
La Openul European de judo de la Bucureşti şi-au anunţat prezenţa până acum 438 de judoka din 31 de ţări de pe 4 continente. Cele mai numeroase şi puternice delegaţii fiind cele ale Italiei (60 sportivi), Ucrainei (33), Franţei (28), Marii Britani şi Spaniei (24).
Intrarea va fi liberă !
Related Posts
- Bronz mondial pentru România! Alina Zaharia și Alina Cheru, pe podium la Campionatele Mondiale de Judo Kata de la Sarajevo
- România, în top 10 mondial la Campionatul Mondial de Judo Veterani 2026: 11 medalii la Sarajevo
- IN DIRECT Finala CN U14, U16, Cluj Napoca 2026
- Rezultatele probelor și normelor de selecție desfășurate la CNOPJ Masculin Pitești



















