Preşedintele IJF, domnul Marius Vizer, vorbeşte despre FRJudo în ebihoreanul.ro

Autor:
Publicat: 22 February 2021, 18:02
email print

– Pentru că am ajuns în România, se cere o opinie avizată şi despre judo-ul românesc, a cărui dezvoltare este, din nou, fundamental legată de numele dvs., dar de care păreţi să vă fi distanţat. Aţi demisonat, în urmă cu 2 ani, inclusiv din postura de preşedinte onorific al federaţiei naţionale, nemulţumit de animozităţile interne, sciziunile şi scandalurile legate de un “management eronat sau chiar viciat”, cum ziceaţi. Aţi revenit la sentimente mai bune, sau aţi rămas la fel de dezamăgit? Nu ar fi fost nevoie, dimpotrivă, de o implicare mai mare a dvs.?

– M-am retras la un moment dat din implicarea în judoul românesc din cauza divizării federaţiei în grupări care ţintesc mai mult interese izolate sau dezasociate de interesele şi binele judoului românesc. În situaţia dată, nu am dorit să fiu în rol de partizan, ca să adâncesc şi mai mul criza. Am văzut realizările enumerate de actualul preşedinte, din care consider că lipseşte una esenţială: îndepărtarea FRJ de Federaţia Internaţională de Judo.

Actualele alegeri trebuie să aducă reformă

– Suntem în ajun de alegeri pentru conducerea FRJ. Vor aduce ele o soluţie bună pentru judoul românesc? Care ar fi aceea?

– Suntem în ajun de alegeri şi consider că actualele alegeri trebuie să aducă reformă, unitate şi schimbare.

– Dacă aveţi un mesaj către public, către membrii comunităţii sportive, şi nu doar, în aceste vremuri grele?

– În aceste vremuri grele, le doresc membrilor familiei judoului românesc să fie uniţi, solidari, şi curajoşi, în conformitate cu valorile judoului, să respecte în mod special valorile judoului românesc, pe toţi cei care i-au făcut cinste pe plan naţional şi internaţional, să îi reactiveze pe toţi, ca odinioară, în marea familie a judoului, cu prietenie, respect şi înţelepciune.

Sursa: ebihoreanul.ro

Distribuie articolul:
facebook twitter linkedin whatsapp