România cucerește două medalii de argint la ISF Gymnaziade 2025, Zlatibor – Serbia!

România s-a remarcat din nou pe scena internațională a sportului școlar, obținând rezultate deosebite la ISF Gymnaziade – Campionatele Mondiale Școlare, desfășurate în perioada 2025 la Zlatibor, Serbia.
Tinerii judoka tricolori au demonstrat determinare, talent și spirit de luptă, aducând acasă două medalii de argint și un onorabil loc 7.
Rezultatele sportivilor români la judo:
- Mare Sonia Clara – medalie de argint la categoria -48 kg
- Ciobanu Rada – medalie de argint la categoria -70 kg
- Lucas Alexander Chighvaria – locul 7 la categoria -46 kg
Federația Română de Judo felicită acești sportivi excepționali pentru munca depusă, precum și antrenorii și staff-ul tehnic care i-au susținut în drumul lor spre performanță. Rezultatele obținute la Gymnaziada confirmă potențialul de viitor al judo-ului românesc la nivel internațional.
Felicitări tuturor și mult succes în competițiile viitoare!




Related Posts
- Bronz mondial pentru România! Alina Zaharia și Alina Cheru, pe podium la Campionatele Mondiale de Judo Kata de la Sarajevo
- România, în top 10 mondial la Campionatul Mondial de Judo Veterani 2026: 11 medalii la Sarajevo
- IN DIRECT Finala CN U14, U16, Cluj Napoca 2026
- Rezultatele probelor și normelor de selecție desfășurate la CNOPJ Masculin Pitești



















