Noile reguli de arbitraj. Informare seminar Istanbul 2024

Autor:
Publicat: 23 December 2024, 12:12
email print

Prin prezenta vă informăm că, delegația României formată din 5 arbitri internaționali, respectiv Jeberean Marius, Cristea Cosmin, Halas Marian, Sterea Lena și Ioana Babiuc a participat la Seminarul pentru arbitri și antrenori organizat de către Federația Internațională de Judo, în perioada 14-15.12.2024 la Istanbul.

La acest seminar au fost prezenți peste 300 de antrenori și arbitri reprezentând 79 de federații din Europa și reprezentanți din celelalte continente.

De asemenea, au participat toți directorii de arbitraj din celelalte continente, așteptându-se din partea acestora la o organizare foarte bună a seminarului și în celelalte continente.

Din partea Comisiei FIJ au fost prezenti următorii:

  • Vladimir Barta – Head Director  sportiv IJF
  • Lascau Daniel Florin – Head Referee Director IJF
  • Armen Bagdasarov – Head Referee Director IJF
  • Jeon Ki Young – Head Referee Director IJF
  • Meridja Mohamed – Director Comisia de Educație și antrenori IJF
  • Lisa Allen – Manager de competiție IJF
  • Corak Sanda – Education Director IJF
  • Pasquale Tonino Chyurlia –  Secretar Comisie Arbitri IJF

La acest stagiu au fost prezentate modificările regulamentului de arbitraj de către directorul de arbitraj IJF – Florin Daniel Lascău, cât și diferite aspect educative, statistici de la Jocurile Olimpice Paris 2024, prezentate de Comisia Sport, Comisia de Educatie.

Seminarul din acest an a cuprins parte teoretică  – vizionarea materialului cu noile modificări care vor intra în vigoare odată cu desfășurarea GS PARIS 2025 și se vor ajusta până în iunie, la Campionatul Mondial de seniori

Ca noutate, în Tachi-Waza revine al treilea scor, și vom avea IPPON, Waza-Ari și YUKO.

IPPON – se termină meciul

WAZA-ARI – o cădere lateral mai mare de 90º, ori pe linia umerilor care nu este sufficient pentru IPPON

  • se acordă la o cădere care nu îndeplinește toate criteriile pentru IPPON (lipsește ceva) dar 2 Waza-Ari se cumulează și sunt echivalați cu IPPON – WAZA-ARI –awasete-IPPON

YUKO – căderile  de YUKO  – NU SE CUMULEAZĂ ȘI NU POT ECHIVALA CU WAZA-ARI

SE ACORDĂ YUKO ÎN URMĂTOARELE SITUAȚII:

  • cădere pe o parte de 90º sau foarte aproape de 90º
  • cădere pe partea de sus a spatelui (umăr – omoplat)
  • cădere lateral pe axa umerilor și cot (brațul este depărtat de corp)
  • cădere pe fund – și nu se dă penalizare.
  • Osaekomi – 5 sec (5 sec-9 sec)

În situația în care Uke cade pe fund, nu se mai ține cont de atingerea saltelei cu mâinile sau coatele la aterizare, dar în schimb este important să se urmărească corpul lui UKE în momentul aterizării. Dacă Uke are spatele ridicat la 90º sau mai mult se dă YUKO, dar dacă poziția corpului e mai mult indreptată spre înainte, mai puțin de 90º, nu se dă scor

Apare o situație nouă în ne-waza  – Situație dde fixare.

În ne-waza vom avea tot 3 scoruri , respectiv:

Ippon – 20 sec

Waza-ari – 10 sec sau mai mult (10 sec-19 sec)

YUKO

Directorul de arbitraj IJF – Florin Daniel Lascău a demonstrat practic anumite situații care au fost vizionate, pentru o înțelerege deplină a acestora.

Vizionarea situațiilor video din seminar s-a realizat pe durata a două zile, cuprinzând următoarele categorii supuse discuțiilor:

  1. IPPON
  2. IPPON vs WAZA-ARI
  3. WAZA-ARI
  4. WAZA-ARI vs YUKO
  5. YUKO  –     Cădere pe fund
  6. Cădere pe partea de sus a spatelui
  7. Cădere pe cot
  8. Cădere pe o parte
  • YUKO vs NIMIC
  • ALTE SITUAȚII (MODIFICĂRI)
  • Bear Hug
  • Reverse Seoi-Nage
  • Tori folosește capul pe saltea în acțiune
  • Uke aplică head defence
  • DIVING (PLONJON)
  • PRIZĂ SUB CENTURĂ
  • KANSETSU-WAZACU PROIECTARE (EXECUTAT ÎN TACHI-WAZA)
  • PRIZA ÎN INTERIORUL MÂNECII ȘI A CRACULUI PANTALONULUI (Uke și Tori)
  • ATAC FALS
  • PĂSIRE AFARĂ DIN SUPRAFAȚA DE LUPTĂ
  • KUMIKATA (PRIZE)
  • OSAEKOMI
  1. IPPON – au fost prezentate 10 situații video cu proiectări foarte clare de IPPON, în ideea să avem cu toții aceiași opinie, să fie punct de reper pentru a putea înțelege evaluarea celorlalte căderi.
  • IPPON vs WAZA-ARI – 10 situații în care se poate compara o cădere de Ippon  cu cea de Waza-ari. Este foarte important să se acorde scorul correct pentru că, la Ippon se termină meciul iar dacă e scor greșit, comportamentul și mentalitatea sportivilor se poate schimba.
  • WAZA-ARI – se acordă waza-ari la căderi în doi timpi, rulări pe spate fară viteză, căderi pe o latură cu mai mult de 90º linia corpului

YUKO – SE ACORDĂ YUKO ÎN URMĂTOARELE SITUAȚII:

  • cădere pe o parte de 90º sau foarte aproape de 90º
  • cădere pe partea de sus a spatelui (umăr – omoplat)
  • cădere lateral pe axa umerilor și cot (brațul este depărtat de corp)
  • cădere pe fund – și nu se dă penalizare.
  • Osaekomi – 5 sec (5 sec-9 sec)
  • BEAR-HUG – va fi considerată priză Bear-Hug când se întâlnesc situațiile
  •  Atunci când un sportiv își duce mâinile la spatele adversarului (formează un cerc împrejurul adversarului) și reușește să și le apuce
  • Atunci când un sportiv apucă centura adversarului la spate și apoi cu cealaltă mână își apucă propria mână
  • Dacă un sportive are priză pe adversary, îî dă drumul și apoi își împreunează mâinile la spatele adversarului

PRIZA BEAR-HUG VA FI PENALIZATĂ CU SHIDO

DACĂ UN SPORTIV DUCE AMBELE MÂINI LA SPATELE ADVERSARULUI ÎN ACELAȘI TIMP ȘI APUCĂ JUDOGI SAU NU – ACȚIUNEA ESTE VALABILĂ, NU SE PENALIZEAZĂ

DACĂ UN SPORTIV FACE ÎMBRĂȚIȘARE DAR ÎȘI APUCĂ MÂNECA (NU MÂNA) – ACȚIUNEA ESTE VALABILĂ

  • REVERSE SEOI-NAGE – Această acțiune este permisă la seniori și juniori

LA CADEȚI – REVERSE SEOI-NAGE SE PENALIZEAZĂ CU SHIDO

  • TORI execută acțiune cu capul sprijinit în saltea

                Această acțiune este permisă la seniori și junior

LA COMPETIȚIILE PENTRU CADEȚI ACEASTĂ ACȚIUNE NU ESTE VALABILĂ ȘI SE PENALIZEAZĂ CU SHIDO

  • UKE evită căderea cu HEAD-DEFENCE – La competițiile pentru seniori și juniori se consider acțiune valabilă, nu se penalizează iar dacă aterizarea este de scor, Tori primește scor.

ÎN COMPETIȚIILE PENTRU CADEȚI – NU ESTE VALABILĂ ACȚIUNEA, DAR DACĂ TORI PROIECTEAZĂ DE SCOR – VA PRIMI SCOR, IAR UKE VA FI PENALIZAT CU SHIDO

La seniori  – este valabil

La cadeți – SHIDO

ATERIZĂRILE ÎN POD – SE IAU ÎN CONSIDERARE , ÎN CONTINUARE EVALUATE CU IPPON

  • DIVING – PLONJON

PENTRU PLONJON  CU CAPUL ÎNTÂI PE TATAMI, EXECUTAT APLECAT ÎNAINTE ȘI ÎN JOS SAU SE ÎNCEARCĂ SĂ EXECUTE O SĂRITURĂ (TUMBĂ) ÎN TEHNICI  PRECUM UCHI-MATA, HARAI-GOSHI, SEOI-NAGE, TAI-OTOSHI, KATA-GURUMA, TSURI-GOSHI, URA-NAGE ESTE INTERZIS ȘI SE PENALIZEAZĂ CU HANSOKUMAKE

  • PRIZĂ SUB CENTURĂ

TOATE PRIZELE PE BLUZĂ DE SUS ȘI PÂNĂ JOS SUB CENTURĂ ȘI CHIAR ÎN INTERIOR COAPSEI , ȘI PRIZA PE PANTALON DE LA NIVELUL ȘOLDULUI ȘI PÂNĂ UNDE ÎNCEPE COAPSA, SUNT VALABILE

DACĂ ACESTE PRIZE SE FOLOSESC CA JUDO NEGATIV, SE VA PENALIZA CU SHIDO.

Prinderea, agățarea piciorului cu mâna sau brațul, atingerea piciorului de la începerea coapsei în jos este interzisă și se penalizează cu SHIDO

  1. KANSETSU-WAZA CU TEHNICĂ DE ARUNCARE (executat în Tachi-Waza)

Executarea unei tehnici de Kansetsu-Waza sau Shime-Waza  în Tachi-Waza fără tehnică de judo sau cu tehnică de proiectare cu un mic risc de accidentare, cănd Uke are posibilitatea să scape – se penalizează cu SHIDO

PENTRU ACȚIUNI DE KANSETSU-WAZA ÎN TACHI-WAZA CU RISC MARE DE ACCIDENTARE (WAKI-GATAME) – HANSOKUMAKE

  1. PRIZE ÎN INTERIORUL MÂNECII SAU A CRACULUI PANTALONULUI

În Tachi-Waza este permisă prinderea prizei în interiorul mânecii atât de către UKE cât și de TORI

În Tachi-Waza nu este permisă priza în cracul pantalonului – nici Tori și nici Uke, această priză se va penaliza cu SHIDO

În Ne-Waza sunt premise prizele din interiorul mânecii cât și în cracul pantalonului, atât de Uke cât și de Tori

  1. ATAC FALS

Orice atac executat fără dezechilibrare, și fără intenție de proiectare,  executat de multe ori pentru a evita lupta și a scăpa de  prizele adversarului se penalizează cu SHIDO

Se aduce în discuție problema atacurilor  repetate cu tehnici de Seoi-Otoshi, Tomoe-Nage și Sumi-Gaeshi

  1. PĂȘIRE INTENȚIONATĂ DIN SUPRAFAȚA DE LUPTĂ

Atât în Tachi-Waza cât și în Ne-Waza, pășirea în afara suprafeței de luptă în mod intenționat, clar, vizibil în mod deliberat – se penalizează cu SHIDO

Lupta este mai liberă la marginea saltelei și atât timp cât unul dintre sportive se află în suprafața de luptă, arbitrul nu va opri lupta, ci va aștepta momentul potrivit pentru Mate.

De asemenea se va opri lupta cu Mate și pentru siguranța sportivilor, să nu iasă foarte mult în suprafața de siguranță și să existe riscul de accidentare

În acțiunile de KEN-KEN este responsabilitatea arbitrului să oprească lupta, pentru siguranța sportivilor.

ÎN TACHI-WAZA DACĂ UNUL DINTRE SPORTIVI SE ÎNTOARCE INTENȚIONAT CU SPATELE LA ADVERSAR PENTRU A SCĂPA DINTR-O ANUMITĂ SITUAȚIE, ADVERSARUL POATE PROIECTA, FIIND ACȚIUNE VALABILĂ!!!

  1. KUMIKATA

Timpul dintre momentul în care sportivii au prins prizele convenționale –( mânecă și rever pe părți diferite ale lui Uke ) și executarea atacului, este de 30 secunde, dacă există un progress evident

Se acordă timp mai mult pentru prize neconvenționale, respectiv prize pe aceeași parte, prize în cruce – lupta se oprește cu Mate după 15 secunde, dacă nu există progress

  1. OSAEKOMI

OSAEKOMI – va fi declarat unde există tehnică KODOKAN clasificată ca tehnică de fixare, unde se ia în considerare fixarea și controlul.

Doar controlul nu este de ajuns pentru a se declara Osaekomi, Tori trebuie să aibă tehnică Kodokan și poziția corpului să fie îndreptată spre saltea

           Când arbitrul anunță Osaekomi, trebuie să fie sigur că nimeni nu contest acel moment!!

           Se vizionează și se argumentează unele situații video.

Intercalate cu problemele de arbitraj, au fost prezentate și alte aspect, respectiv:

Envic Galea – Președinte IJF Academy a prezentat programul Academiei IJF, statistica privind numărul antrenorilor și instructorilor înscriși în program dar și pe cei acreditați și modul în care se desfășoară cursurile, având în vedere termenele limită de înscriere și modulele cursurilor

Meridja Mohamed – Director Comisia de Educație și antrenori IJF a precizat că judo are rădăcini adânci cu valori precum respectul și disciplina.

            Aceste valori se reflect în comportamentul oficialilor, antrenorilor și sportivilor.

Valorile fundamentale ale judoului sunt – curajul, respectul, modestia, sinceritatea, prietenia, onoarea, politețea și autocontrolul

    Comportamentul așteptat de la sportivi ar fi :

  • Să își salute în mod corespunzător adversarul la începutul și sfârșitul luptei
  • Să continue să prezinte respect indifferent de rezultatul luptei
  • Să se bucure de victorie cu modestie
  • Să accepte înfrângerea cu demnitate
  • Violențele și agresiunile NU SUNT ACCEPTATE
  • Autocontrol – să evite agresivitatea și comportamentul negative
  • Respectarea regulilor –  să urmeze instrucțiunile arbitrilor, fără înșelăciune și acțiuni necinstite, să respecte deciziile fără plângeri, reclamații
  • Să poarte judogi în mod corespunzător
  • Să ajungă la timp la control judogi și la meci

Comportamentul așteptat de laantrenori:

  • Să încurajeze respectul și să urmeze Codul de etică IJF, să arate respect colegilor  adversari și arbitrilor
  • Să evite criticile negative pe durata luptei

Respect pentru arbitri – Antrenorii nu trebuie să se certe cu arbitrii și trebuie să fie un model de urmat, cu o atitudine profesională

Arbitrii au intervenții limitate și trebuie să vorbească doar în pauzele după Mate!

Rolul arbitrului – Autoritatea arbitrului

  • Conduce lupta și nu impune așteptări comportamentale
  • În caz de este penalizat, va avea un comportament (răspuns) politicos

Arbitrul trebuie să aibă Respect pentru facilități – să aibă grijă de echipamentul primit și să respecte  condițiile de la cazare și spațiile evenimentelor IJF

CONSECINȚELE ABATERILOR – Atenționare, descalificare și penalizare pentru comportament neadecvat, iar repetarea încălcărilor poate conduce la acțiuni disciplinare

COMPORTAMENT ETIC DINCOLO DE JUDO – Valorile judoului trebuie să existe și în afara competițiilor, să promoveze sănătatea și un mediu sportiv pozitiv. Comportamentul pozitiv ajută la promovarea unei imagini positive a sportului nostru.

Vladimir Barta – Head Director  sportiv IJF a prezentat statistica de la Jocurile Olimpice Paris 2024 și analiza federațiilor naționale pentru acest ciclu olimpic

Janos Tardos – Președinte IBSA a prezentat de asemea statistica de la Jocurile Paralimpice Paris 2024 și de asemenea, modul în care se dezvoltă IBSA, cu o participare a sportivilor împărțită în cele două clasificări medicale, respectiv J1 și J2

La finalul acestui seminar ni s-a comunicat că situațiile video pot fi vizionate pe linkul de pe pagina de internet a Federației Internaționale de Judo: https://referee.ijf.org/

17.12.2024                                                         Marius JEBEREAN

                                                                             Ioana BABIUC

                                                                             Cosmin CRISTEA

                                                                             Marian HALAS

                                                                             Lena STEREA

Distribuie articolul:
facebook twitter linkedin whatsapp